Mașină

Unde găsești codul de culoare al mașinii (și ce faci dacă eticheta lipsește)

Vopseaua de retuș se prepară pe codul de culoare al mașinii, nu pe numele comercial al nuanței. „Gri metalizat” înseamnă zeci de nuanțe diferite, chiar la aceeași marcă și în același an. Codul, în schimb, e unic: două mașini cu același cod au aceeași rețetă de vopsea. Iată unde îl cauți și ce faci dacă eticheta lipsește.

Eticheta cu codul: locurile cele mai frecvente

Producătorii lipesc o plăcuță sau un autocolant cu datele vopselei. Locul diferă de la o marcă la alta, dar aproape mereu e într-unul din aceste puncte:

  • Stâlpul ușii șoferului (cel dintre ușa din față și cea din spate) – cel mai des întâlnit loc, mai ales la mărcile asiatice și la multe modele europene noi.
  • Sub capotă – pe traversa din față, pe turnul amortizorului sau pe peretele dinspre habitaclu.
  • În portbagaj – sub mochetă, lângă roata de rezervă sau pe capacul locașului roții (frecvent la Volkswagen, Skoda, Audi, Seat).
  • În cartea de service – unele mărci trec codul pe prima pagină sau pe un autocolant lipit în carnet.

Pe etichetă pot apărea mai multe coduri. Cel al vopselei e de obicei marcat cu „Paint”, „Color”, „Lack”, „C/TR” sau „EXT”. Dacă nu ești sigur care e, fă o poză clară la toată eticheta: din ea se poate citi codul corect.

Cum arată un cod de culoare

Fiecare marcă are formatul ei: combinații scurte de litere și cifre (de exemplu LY9B sau LC9X la grupul Volkswagen, 475 la BMW, 040 sau 1G3 la Toyota). Nu contează să știi formatul – contează să copiezi codul exact, literă cu literă, fără să „corectezi” nimic.

Nu găsești eticheta? Seria de caroserie rezolvă

Eticheta se poate dezlipi, se poate decolora sau poate lipsi după o reparație. În cazul ăsta folosești seria de caroserie (VIN), cele 17 caractere din talon, de la poziția E. După VIN se identifică culoarea din fabrică a mașinii.

Pe paginile produselor de retuș GarajPlus ai câmpuri separate pentru cod, marcă, model, an și serie de caroserie. Niciunul nu e obligatoriu: dacă nu ai talonul la tine, bifezi opțiunea și ne trimiți datele pe WhatsApp după comandă.

Atenție la mașinile revopsite

Dacă o piesă a fost revopsită într-un service, nuanța ei poate fi ușor diferită de restul caroseriei, chiar dacă s-a lucrat pe același cod. Pentru retuș pe o piesă revopsită, spune-ne asta în mesaj, ca să știm la ce să ne așteptăm.

Ce alegi după ce ai codul

Toate sunt preparate pe codul tău de laboratorul Custom Colors din Tulcea. Dacă ai nelămuriri, sună-ne la 0749 943 128 sau scrie-ne.

GarajPlus

Fii primul care află de produsele noi

Produse noi pentru mașină, garaj și casă, sfaturi utile și oferte doar pentru abonați. Cel mult un email pe săptămână.

Nu trimitem spam și te poți dezabona oricând. Detalii în politica de confidențialitate.