Mașină

Creion corector, marker sau kit cu lac: ce alegi pentru retușul mașinii

Toate produsele noastre de retuș auto au la bază aceeași vopsea, preparată pe codul culorii mașinii tale de laboratorul Custom Colors. Diferă aplicatorul și ce primești în plus. Alegerea depinde de trei lucruri: ce fel de defect ai, cât de adânc e și cât de bine vrei să se piardă retușul în restul vopselei.

Pe scurt, după tipul de defect

DefectCe alegi
Zgârietură fină, ca un fir de păr, fără metal la vedereMarker de retuș
Ciupituri mici și zgârieturi scurteCreion corector cu ac și pensulă
Retuș vizibil, pe o piesă la vedere (capotă, ușă)Kit 2 în 1 (vopsea + lac)
Ciupituri cu început de ruginăKit în 3 pași
Ciupituri adânci, până la tablăKit pentru reparații adânci (4 pași)

Markerul: pentru linii fine și margini

Markerul de retuș (51 lei) are un vârf special care trasează o linie subțire și controlată. E alegerea bună pentru zgârieturile fine de la mânere, de pe praguri sau de pe marginile ușilor, unde o pensulă ar întinde vopseaua prea mult.

Creionul corector: cel mai versatil

Creionul corector (55 lei) are două aplicatoare: un vârf tip ac pentru ciupituri, unde pui vopseaua picătură cu picătură, și o pensulă fină pentru zgârieturi mai lungi. Se închide etanș și se poate folosi de mai multe ori, deci rămâne în mașină pentru următoarea ciupitură.

De ce contează lacul

Cele mai multe mașini de azi au vopsea în două straturi: culoare, apoi lac incolor deasupra. Vopseaua de bază, singură, are un aspect mat și nu e protejată de UV și spălări. Dacă retușul e pe o zonă la vedere, lacul face diferența dintre „se vede că a fost reparat” și „trebuie să cauți ca să-l găsești”. De aceea kitul 2 în 1 (75 lei) e varianta pe care o recomandăm cel mai des. Lacul se pune după minimum 24 de ore de la ultimul strat de vopsea.

Kiturile cu convertor și primer: când apare rugina

Dacă în ciupitură se vede maro sau metal, vopseaua pusă direct nu oprește coroziunea. Kitul în 3 pași (105 lei) adaugă convertorul de rugină, iar kitul pentru reparații adânci (130 lei) adaugă și primerul anti-rugină pentru tabla goală. Detalii despre ordinea straturilor găsești în ghidul despre ciupiturile de pietriș.

Ai deja vopseaua?

Dacă ai rămas cu vopsea de la un retuș anterior și îți lipsește doar un strat, găsești separat lacul incolor, primerul anti-rugină și convertorul de rugină, la 30 lei fiecare.

Nu știi încă codul culorii? Citește unde găsești codul de culoare al mașinii.

GarajPlus

Fii primul care află de produsele noi

Produse noi pentru mașină, garaj și casă, sfaturi utile și oferte doar pentru abonați. Cel mult un email pe săptămână.

Nu trimitem spam și te poți dezabona oricând. Detalii în politica de confidențialitate.